​Cu penele de cenușă 
3 ianuarie 2021
 
Numai în ordinea asta, cuvintele se pot frământa 
Într-un aluat uniform, fără cocoloașe.
Eu am întins atunci mâna, doar pentru o clipă
Să îmi încălzesc sufletul.
 
Hrăneai cerul cu scântei, dansai tango cu vântul
Ritmic  pocneau măduvele inimile capilarele copacilor 
Sub limbile fierbinți și, împreună cu ele,
Ardeam și eu.
 
Orbirea asurzirea sau pierderea simțurilor în pară
Nu-i deloc înspăimântător, era mai greu să identific 
ce am fost pentru tine: lemn, pâine sau cenușă.
Știu sigur un lucru - tu mereu ai fost flacăra. 
 
Sub cenușă încă fumegând, vraja focului s-a desfăcut
Și eventual, aluatul emoțiilor s-a desfrământat.
Azi știu să mă aprind, să mă ard și să-mi renasc
Pasărea focului singură. 
 
Cu penele de cenușă, ascult cum ploaia îngână o bossa tristă.
Atât.

Din pespectiva lui
Cărările sunt bătătorite din lene, 
din comoditate,
Cei mai curioși aleg, însă,
Aventura neiscodita și 
Au încrederea neabătută - oriunde nu ar merge,
îi așteaptă o minune.
În asta și constă lucrarea adevărată a sufletului
 

De pe dealul lui
Vede anotimpurile – mărgele
Consecutiv aranjate și țesute adânc în haina timpului.
Alerg spre el, să-mi spună ale rădăcinilor povești,
Îi urc în brațele noduroase, 
Și îi pun între crăpăturile trunchiului
o scoică.
Stejarul niciodată nu văzuse marea.


Iar eu, nu am rădăcini.

din ciclul "Sa nu citesti asta"
 
 


De suflat nu mai suflu în smântână,
Asta e drept.
Trăind viața fără să deschid uși noi
sau vechi, e atât de safe,
Atât de coagulant.
 
Evacuările după excavații intensive 
în dedesubtul inimii
au lăsat deschise și pustii tranșeele din ea.
Prin ele răsună și se ciocnesc aiurea 
Ecouri ce par a fi dintr-un alt film acum.
 
Am găsit și cârligul de care 
te agățasem  în mine și trăgeam de el, sângerând, 
într-o captivitate neimpusă de tine,
adorată de mine însă.
M-am durut singură pe mine.

din ciclul " Să nu citești asta"

Mă voi arunca în fereastra ta - să o lași deschisă,
adevărata evadare e înăuntru.

Pe patul tău - un cosmos întreg încape între două
corpuri împletite.

Răsuflările între săruturi - cutremure ce nasc reliefuri
noi sub nivelul pielii.

În cuibul brațelor aprindem lumânări în ochi și murim 
de binevoie.

din ciclul "Sa nu citesti asta"

Vântul se gudură cuminte la picioare 
vrea la plimbare 
Stai să pun o haină pe mine și 
mergem îi zic 
el îmi leagă grijuliu 
Fular la gât - dorul de tine 
acum suntem gata 

Ca de obicei coborâm scările 
când cotesc pe podestul scării 
vântul urcă pe coada fularului 
Se dă de-a șuiu 
Apoi se ascunde printre rampe 
Dar nu rămâne în urmă 
Afară iar mă prinde de fular 

Unde vrei să mergem azi Îl întreb 
El mă împinge din spate 
Spre blocul de vizavi, unde 
 stai tu și Motanul tău roșcat 
Cu coada lui șmecheră 
Vântul iubește să o urmărească sus jos sus jos 

Mai este draperia albă ce ascunde năluci 
și chitara din colț 
vântul își piaptănă coama prin strunele ei 
și se încruntă haios când se zgârâie de ele 
apoi sare să răsfoiască o carte 
uitată de tine deschisă 
când mă cuprinzi 

Nu putem merge acolo, îi spun 
vântul se tupileaza întristat 
eu îl iau în palme îi dau 
fularul meu și-i șoptesc 
Zboară scumpule cât de sus poți 
Și șterge fruntea rece a furtunii 
Iar eu te voi aștepta acasă, cu geamul deschis

(din ciclul "Sa nu citesti asta")


atunci tot era toamnă
cădea apusul şi razele lui se scurgeau pe pereţi
ca mierea de mai
pe ici, pe colo apăreau iepuraşi de lumină
ce chicoteau lipicioşi şi poznaşi
iar tu, prins în jocul lor 
ca un vânător iscusit 
îi prindeai cu buzele
pe pleoapele mele pe palmele mele pe alunițele mele
eu nu înţelegeam cine se topea mai repede
pereții de miere iepuraşii sau 
eu

îți scriam cuvinte în palma stângă
cu ochii închiși 
și ți le trimiteam cu poșta prin vene, destinatar: Inima
cuvintele mele - bărci cu misiune specială
trimiteau semnal când ajungeau la destinație
bum bum bum bum 
din inima ta
iar tu șopteai și șopteai
ești cea mai fericită sub soare
cu iepurașii tăi cuvintele bărci și 
mierea de pe pereți


atunci tot era toamnă, dar nu ca azi 
când norii cu blana groasă însurită de griji
aruncă peste cărările făcute de oameni
ghimpi de apă rece
înțeleg acum că de la uşa ta până la prăpastie 
nu e departe;
în toamna de atunci mă sărutai
ca să nu te uit...

Dar se poate întâmpla și altfel - vei deschide ușa
iar în palma ta să mai stea ghemuit 
un iepuraș de lumină

(din ciclul "Sa nu citesti asta")

​uneori acest oraș râde 
în claxoane 
își rânjește dinții de beton
și ne înghite miezul
scuipându-ne apoi ca pe niste
coji uscate pe trotuare

ce ne face să revenim pentru mai mult?


tu esti de neoprit
o ții mortis să descoperi
un fel de mister în mine și construiești construiești
balcoane, străzi și cartiere în carnea mea
aprinzi și stingi semafoare
apoi tot tu hoinărești printre ele 
aceasta e una din placerile tale 
nu și a mea

Miezul e ascuns
Sunt imună.

(din ciclul "Sa nu citesti asta")

​nu este vorba despre culoare
nici despre noapte

ne putem obișnui cu sunetele clopotelor
fară a merge la biserica
zilele de "don`t talk to me" 
fară a ghemui frica în piept
asta e simplu

într-o singură clipă ne putem schimba profilul
ne putem preface că 
nimic nu s-a întâmplat
iar un secret va mai rămâne secret 
chiar dacă doar doi oameni îl cunosc

doi într-o cutie de pantofi
râd sau plâng sau ard sau sting
nimănui nu-i pasă
decât nouă
nu este uimitor oare?

rujul are și el un secret 
dă culoare buzelor 
dar nu e vorba despre culoare
nici despre noapte
atunci când ne sărutam